Category: Today


Putere prin constrângere

În acest domeniu îmi voi înfinge rădăcinile, fiind pe deplin convins că acele combinații ce dispun de cele 12 sunete în fiecare octavă și de toate variațiile ritmice posibile îmi permit bogății pe care întreaga activitate a geniului uman nu le va epuiza vreodată …

Nu am ce face cu o libertate teoretică. Vreau ceva finit, definit – o materie ce se lasă modelată de mine numai în măsura în care este pe măsura posibilităților mele …

În artă, ca în orice altceva, nu poți clădi decât pe o fundație rezistență: lucrurile care cedează constant presiunii fac imposibilă mișcarea …

Libertatea mea va fi cu atât mai mare și mai semnificativă cu cât îmi voi limita mai mult câmpul de acțiune și cu cât mă voi îngrădi mai mult cu obstacole. Tot ce diminuează constrângerea, diminuează puterea. Cu cât sunt mai multe constrângerile pe care cineva le impune, cu atât mai mult își eliberează sinele din lanțurile ce îi încătușează spiritul.

„Este evident, scrie Baudelaire, că retorica și prozodia nu sunt niște tirani inventați în mod arbitrar, ci o serie de reguli cerute de însăși organizarea ființei spirituale, și prozodia și retorica nu au împiedicat niciodată manifestarea deplină a originalității. Dimpotrivă, ca să zicem așa, ar fi infinit mai adevărat să spunem că ele au contribuit la înflorirea originalității.”

 

Poetics of music, Igor Stravinsky

Advertisements

Scrisoarea de revedere

Într-o zi geroasă, Arnold Fine găsi pe stradă , din întâmplare, un portofel. În el se aflau doar 3 dolari și o scrisoare uzată  care se vedea că fusese purtată acolo multă vreme. Scrisoarea era datată cu șaizeci de ani în urmă și înepea cu „Dragă Michael”. Frumos formulată, în cuvinte triste, punea capăt unei povești de dragoste pentru că părinții se opuneau. Ultimul rând suna astfel: „Michael, ce voi iubi întodeauna”, iar semnătura era „A ta, Hannah”.

Fine se hotărî să încerce să dea de urma proprietarului scrisorii. Folosind adresa lui Hannah, încă vizibilă, reuși în cele din urmă să găsească un număr de telefon. Dar când sună fu dezamăgit (deși nu surprins) să afle că Hannah și familia ei se mutaseră de multă vreme din casa aceea. Persoana de la celălalt capăt al firului cunoștea totuși numele azilului unde se dusese mama lui Hannah. Prin urmare, Fine sună la azil și află că aceasta nu mai trăia. Dar când le spuse ce încerca să facă, îi dădură adresa și numărul de telefon pe care îl aveau în arhivă pentru Hannah. El sună la numărul respectiv și află că Hannah locuia acum într-un azil. Ceru numele azilului și apoi găsi numărul de telefon. curând fu în stare să confirme căda, Hannah locuia într-adevăr acolo. Cât putu de repede, Fine decise să viziteze azilul și să încerce să vorbească cu ea.

La intrare fu întâmpinat de director, care îi spuse că Hannah era la etajul trei și se uita la televizor. Cineva îl conduse imediat acolo și după aceea plecă. Fine i se prezentă lui Hannah și îi relată cum găsise scrisoarea în portofel. I-o arătă și o întrebă dacă ea o scrisese.

„Da”, îi răspunse ea, „i-am trimis lui Michael scrisoarea pentru că aveam doar șaisprezece ani și mama nu voia să ne mai lase să ne vedem. Vedeți dumneavoastră, el era un băiat foarte chipeș, ca Sean Connery.” Fine îi putu vedea licărirea din ochi și bucuria de pe chip, care îi dovedeau dragostea pentru Michael. „Da, îl cheamă Michael Goldstein. Dacă îl găsiți spuneți-i că mă gândesc deseori la el și că nu m-am măritat niciodată. Nimeni nu s-a ridicat la nivelul lui”, declară ea, ștergându-și discret lacrimile din ochi. Fine îi mulțumi pentru timpul acordat și plecă.

La ieșirea din azil, portarul îl întrebă pe cine vizitase. El îi relată povestea și îi spuse: „Cel puțin am putut afla de la ea numele de familie. Îl cheamă Michael Goldstein.”

„Goldstein?” repetă portarul. ”Aici, la etajul opt, locuiește un anume Mike Goldstein.” Fine făcu stânga-mprejur și intră din nou în clădire, de data aceasta urcând la etajul opt, unde întrebă de Michael Goldstein. Când fu îndrumat către un domn în vârstă, îl întrebă: „V-ați pierdut cumva portofelul?”

„O, da, l-am pierdut zilele trecute, când făceam o plimbare”, îi răspunse Michael.

Fine îi întinse portofelul și îl întrebă dacă îi aparține. Michael fu încântat să îl revadă și, plin de recunoștință față de găsitor, începu să-i mulțumească pentru că i-l returnase, când Fine îl întrerupse:

„Trebuie să vă spun ceva”, recunoscu el. „Am citit scrisoarea dinăuntru.”

Luat prin surprindere, Michael se opri o clipă și apoi întrebă: „ Ați citit scrisoarea?”

„Da, domnule, și am vești pentru dumneavoastră”, continuă Fine. „Cred că știu unde este Hannah.”

Michael se albi la față. „Știți unde e? Ce face?”

„E bine și e la fel de frumoasă ca atunci când ați cunoscut-o.”

„Puteți să-mi spuneți unde se află? Mi-ar plăcea mult s-o sun. Știși, când am primit scrisoarea aceea, viața mea s-a terminat. Nu m-am căsătorit niciodată. N-am încetat niciodată s-o iubesc.”

„Veniți cu mine”, îi spuse Fine. Îl luă de braț și îl conduse la lift, apoi coborî la etajul trei. În momentul acela, directorul clădirii li se alătură. Intrară cu toții în camera lui Hannah.

„Hannah, șopti directorul, gesticulând în direcția lui Michael, îl cunoști pe omul acesta?”

Ea își potrivi ochelarii și îl privi, în timp ce-și răscolea amintirile. Apoi, cu o voce înăbușită, Michael vorbi: „Hannah, sunt eu, Michael.” Ea se ridică în picioare când el se îndreptă spre ea. Se îmbrățișară și rămaseră așa timp îndelungat. Apoi se așezară, ținându-se de mână, și printre lacrimi depănară ce se întâmplase în anii îndelungați care trecuseră. Simțindu-se ca niște intruși într-un moment sacru, Fine și directorul s-au strecurat încetișor afară pentru a-i lăsa singuri pe ce doi și să se bucure de regăsire.

Treo sătămâni mai târziu, Arnold Fine primi o invitație la nunta lui Hannah, în vârstă de 76 de ani, și a lui Michael, în vârstă de 78 de ani.

Fine își încheie povestea spunând: „Cât de bună este lucrarea Domnului!”

 

Autor: Arnold Fine
Ilustrație preluată din Marele Țesător, de Ravi Zacharias

Încă un an

Încă un an din viaţa noastră ni s-a dus
Încă un an la anii vieţii noastre-am pus
Încă un an de multă trudă şi suspin
Încă un an de bucurii, dar nu din plin.

Noi am pornit acum un an pe-acelaşi drum
Dar dintre toţi cu noi aici câţi sunt acum?
Mulţi dintre cei pe care noi mult i-am iubit
Ne-au părăsit, s-au strămutat în veşnicii.

Noi am rămas încă un an pe-acest pământ
Este un har dat pentru noi de la Cel Sfânt
Doamne, noi toţi venim la Fiul cu-n dor nespus
Fă-l tu bogat în binecuvântări de sus.

Iar peste-un an când înaintea Ta vom sta
Şi-Ţi vom cânta toţi ca şi-acum iubirea Ta
Mai mult cu unul, mai puţini sau câţi vom fi
Jos pe pământ sau colo sus în veşnicii.

Marley and … Marley

Idolii

Un om avea în casă doi idoli. Unul era mare și arăta destul de furios. Celălalt era mic și avea un chip vesel. În fiecare zi, dimineața și seara, omul își îndeplinea ritualurile de închinare – aducea ofrande de fructe înaintea idolilor și incanta imnuri, în timp ce fiul său îl urmărea cu mare curiozitate. În cele din urmă, fiul său îl întrebă: „De ce vorbești cu pietrele? Sunt niște obiecte neînsuflețite. Nu pot vorbi, nu se pot mișca și nu pot face nimic, și totuși tu îți petreci zilnic tot acest timp făcând ceea ce faci.”

Tatăl lui se enervă tare și îl mustră: „Să nu îndrăznești să vorbești astfel! Astea nu-s doar pietre! Sunt dumnezeii noștri! Noi ne închinăm lor și ei ne protejează.” Fiul își dădu seama că atinsese o coardă sensibilă și hotărî cu înțelepciune să nu continue discuția.

Dar într-o zi, când tatăl său era plecat, luă o bâtă și făcu praf idolul cel mic. Apoi puse bâta în mâinile idolului cel mare. La lăsarea serii, tatăl său intră în casă și, șocat de ceea ce îi fu dat să-i vadă ochii, începu să urle: „Cine a făcut asta? Ce s-a întâmplat aici?”

Fiul veni repede în cameră, prefăcându-se consternat, și spuse: „O fi fost cel mare! Uite, are o bâtă în mână!”

Această sugestie îl înfurie pe tatăl său, care strigă: „Bineînțeles că n-ar fi putut face asta!”

„De ce nu?” îl întrebă băiatul.

„Pentru că e din piatră, de-aia! Nu se poate mișca! N-are viață în el!”

Fiul încetă să se mai prefacă și zise: „Asta am încercat și eu să-ți spun, nu-i așa?”

 

Ești gata să mori pentru credința ta?

FiveForOne (541)

http://www.facebook.com/FiveForOne
http://www.youtube.com/user/mepiatraneamt

A conferi valoare …

Dale Galloway ne spune povestea unui băiat pe nume Teddy Stollard. Nu era genul de copil invitat la petreceri. Stătea cocârjat în banca sa și avea tot timpul o căutătură plictisită. Nu vorbea decât atunci când era întrebat ceva, și doar monosilabic. Nu se îmbrăca niciodată bine, hainele îi miroseau. Ce mai, era un băiat fără pic de șarm!

De câte ori punea note pe lucrările lui Teddy, învățătoarea avea o anumită plăcere perversă să-i bifeze răspunsurile greșite. Ce puțin fler, îi putea pune nota înainte să-i corecteze lucrarea! Pesemne că știa ea mai bine și mai multe, pentru că totul era trecut în rapoartele școlare.

Clasa I: Teddy este un copil bun și promițător, dar are o situație familială precară.

Clasa a II-a: Teddy este tăcut și retras. Mama lui este foarte bolnavă.

Clasa a III-a: Teddy a rămas în urmă cu învățatul. Mama lui a murit. Tatăl lui nu se implică deloc.

Clasa a IV-a: Teddy învață din ce în ce mai puțin. Tatăl său s-a mutat; Teddy stă la o mătușă de-a sa. Are mari probleme.

De Crăciun, toți copiii din clasă au adus daruri și mici atenții. Toate erau împachetate cu grijă, în afară de cel al lui Teddy, care era învelit în hârtie maronie, legat cu bandă adezivă, era pe pachet era scris: „Pentru doamna Thompson, de la Teddy.”

Învățătoarea desfăcea cadourile unul după altul, în așa fel ca toată clasa să vadă despre ce era vorba. Când l-a văzut pe al lui Teddy, a văzut o brățară cu ștrasuri din care cea mai mare parte lipseau, și o sticluță cu parfum din care mai rămăsese foarte puțin. Copiii au început să râdă, dar doamna Thompson nu a făcut-o. Și-a pus brățara la încheietură, spunând: „ Nu-i așa că e minunată, copii? Și parfumul acesta, nu miroase bine?”

La sfârșitul orei, Teddy s-a apropiat timid de profesoară: „ Îmi pare bine că v-a plăcut cadoul meu, doamnă Thompson! a șoptit. Mirosiți ca mama mea. Și brățara ei chiar arată frumos pe mâna dumneavoastră.”

După ce Teddy plecă, doamna Thompson își puse capul pe bancă și începu să plângă, rugându-se ca Dumnezeu s-o ierte și s-o ajute să vadă ceea ce El vede când se uită la acest bier orfan.

A doua zi, când copiii au venit iar la școală, doamna Thompson era cu totul transformată. A început să se ocupe mai mult de copiii care aveau nevoie de mai mult ajutor, în special de Teddy. Până la sfârșitul anului, Teddy îi ajunsese din urmă pe majoritatea elevilor, fiind chiar mai bun decât unii dintre ei. O lungă perioadă de timp, doamna Thompson nu mai avu vești despre elevul ei. Apoi, într-o zi, primi un bilet în care scria:

Dragă doamnă Thomson,

Am vrut să fiți prima care află. Voi termina liceul pe locul al doilea din clasa mea.

Cu dragoste,

Teddy Stollard

Patru ani mai târziu, veni alt bilet:

Dragă doamna Thompson,

Tocmai mi s-a spus că voi fi șef de promoție. Facultatea nu a fost ușoară, dar mi-a plăcut.

Cu dragoste,

Teddy Stollard

Și încă patru ani:

Dragă doamnă Thomson,

Am dorit să știți că de azi sunt Theodore J. Stollard, Doctor în medicină.

Ce spuneți despre asta?

Aș dori să veniți să stați pe locul unde ar fi trebuit să stea mama mea, pentru că dumneavoastră mi-ați ținut loc de familie.

Cu dragoste,

Teddy Stollard

Capacitatea de a conferi valoare este unul dintre cele mai rare și importante daruri din această lume.

 

Din Toți sunt normali până ajungi să-i cunoști de John Ortberg

Cum să ne raportăm la rău

Cum trebuie să ne raportăm la rău? Ce trebuie să gândim, să simțim și să facem cu privire la răul satanic? La moartea unui băiețel atacat de un pitbull?  La moartea a trei mineri curajoși care încercau să-și salveze colegii de muncă? La cei 500 de morți în urma cutremurului din Peru? Toate acestea sunt doar câteva dintre tragediile prezentate la buletinele de știri. Cum rămâne apoi cu răul și suferința cu care te confrunți în viața ta personală? Iată răspunsul, pe scurt:

Opt lucruri pe care să le faci cu privire la rău

Pe de o parte:

1. Așteaptă-te la rău. „Nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi” (1 Petru 4:12).

2. Suferă totul. „[Dragostea] acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul” (1 Corinteni 13:7; cf. Marcu 13:13).

3. Mulțumește pentru efectul pozitiv al răului cu care te confrunți. „Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos” (Efeseni 5:20; cf. 1 Tesaloniceni 5:18). „Ba mai mult, ne bucurăm chiar și în necazurile noastre; căci știm că necazul aduce răbdare …” (Romani 5:3-5).

4. Urăște răul. „Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău, și lipiți-vă tare de bine” (Romani 12:9).

5. Roagă-te să scapi de rău. „Și nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău” (Matei 6:13).

6. Dă în vileag răul. „Nu luați deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiți-le” (Efeseni 5:11).

7. Biruiește răul prin bine. „Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul prin bine” (Romani 12:21).

8. Împotrivește-te răului. „Împotriviți-vă diavolului, și el va fugi de la voi” (Iacov 4:7).

Patru lucruri care să nu le faci niciodată cu privire la rău

Pe de altă parte însă:

1. Nu dispera crezând că răul din lume a scăpat de sub controlul lui Dumnezeu. „[El] face toate după sfatul voii Sale” (Efeseni 1:11).

2. Nu capitula în fața ideii că, răul manifestându-se aparent la întâmplare, viața este absurdă și lipsită de sens. „Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui, și cât de neînțelese sunt căile Lui! … Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci!” (Romani 11:33, 36).

3. Nu ceda gândului că Dumnezeu păcătuiește sau că este nedrept ori necurat în modul în care conduce Universul. „Domnul este drept în toate căile Lui” (Psalmul 145:17).

4. Nu te îndoi de faptul că Dumnezeu este în totalitate de partea ta în Hristos. Dacă îți încredințezi viața în mâna Lui, atunci ești în Hristos. Nu te îndoi niciodată de faptul că tot răul care vine asupra ta – chiar dacă ar fi să-ți ia viața – reprezintă disciplina părintească plină de dragoste, purificatoare și mântuitoare a lui Dumnezeu. Răul acesta nu este o manifestare a pedepsei aplicate de El cu mânie. Această mânie a căzut asupra lui Isus Hristos, Înlocuitorul nostru (Galateni 3:13; Romani 8:3). Dacă suntem copiii Săi prin credința în Isus, Dumnezeu emană spre noi doar îndurare, nu mânie. „Căci Domnul pedepsește pe cine-L iubește, și bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește” (Evrei 12:6).

Atunci când întoarcem spatele lucrărilor diavolului și ne încredem în puterea, înțelepciunea și puterea lui Dumnezeu manifestate în biruințele pline de smerenie ale lui Isus Hristos, noi împlinim planul lui Dumnezeu de a-i permite lui Satan să mai trăiască puțin. Noi glorificăm valoarea infinit superioară a lui Isus. De aceea, te invit să te încrezi în El și să te lași cuprins de uimire văzând modul în care El te mântuiește și îl învinge pe Satan printr-o singură jertfă măreață a dragostei.

Ești o persoană neliniștită și temătoare și nu poți crede că totul este bine între tine și Dumnezeu? Ascultă ce îți spune Dumnezeu:

Câteva clipe te părăsisem, dar te voi primi înapoi cu mare dragoste. Într-o izbucnire de mânie, Îmi ascunsesem o clipă Faţa de tine, dar Mă voi îndura de tine cu o dragoste veşnică, zice Domnul, Răscumpărătorul tău. Şi lucrul acesta va fi pentru Mine ca şi cu apele lui Noe: după cum jurasem că apele lui Noe nu vor mai veni pe pământ, tot aşa jur că nu Mă voi mai mânia pe tine şi nu te voi mai mustra. (Isaia 54:7-9)

A fost o mare zi în viața mea când L-am crezut pe Dumnezeu în privința aceasta! Am crezut că, indiferent dacă Dumnezeu trebuie să ma corecteze și să mă pedepsească, nu Se va mai mânia pe mine, de dragul lui Isus Hristos, de dragul promisiunilor Sale și de dragul credincioșiei Sale. El a jurat că nu va mai fi mânios pe mine și nu mă va mai certa. ”Pot să se mute munții, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, și legământul Meu de  pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine” (Isaia 54:10). Acesta este cuvântul Său pentru cei neliniștiți.

Poi există creștinul care, poate, nu a fost credincios Domnului de-a lungul anilor. ”Daca suntem necredincioși, totuși El rămâne credincios, căci nu se poate tăgădui singur” (2 Timotei 2:13).

Apoi există persoana descurajată. ”Cel ce va chema este credincios, și va face lucrul acesta” (1 Tesaloniceni 5:24). Poate că L-ai slujit pe Dumnezeu destul de mult, dar în loc să devii mai bun, simți că devii mai rău. Știi ce se întâmplă cu tine? Începi să te cunoști mai bine! Era o vreme când nu știai cine ești, și credeai că ești destul de bun. Apoi, prin harul bun al lui Dumnezeu, El ți-a descoperit propria persoană – și a fost șocant și dezamăgitor pentru tine. Dar nu te descuraja, pentru că Cel ce te-a chemat este credincios și, deasemenea, El va face acest lucru. Dumnezeu va sfârși lucrarea.

Deseori m-am întrebat cum trebuie să se simtă o găină după ce a stat 3 săptămâni pe un ou. Mama mea punea întodeauna 13 ouă sub o găină și bătrâna slujnică stătea chiar acolo. Ea poate lua o scurtă pauză de cafea din când în când, dar întotdeauna se duce la cuib. În prima săptămână a fost ceva nou. A doua săptămână a putut îndura, dar ultima săptămână trebuie să fi fost o tortură – stând acolo fără să se întâmple nimic.

Apoi, în a două zeci și una zi, în jurul amiezii, prima apariție mică, experimentală, se aude de sub aripile sale. Ea zâmbește așa cum doar o găină poate zâmbi și spune: ”Slavă Domnului, sunt aici.” Apoi totul este doar o chestiune de timp. Unul după altul, puii lovesc în coajă și ies din ea. Când eram copil obișnuiam să mă târăsc pe mâini și pe genunchi și să îi privesc luându-i în mână. Imediat după ce ies sunt urâți, dar lasă-i zece minute în soare și sunt cât se poate de pufoși, și îți face plăcere să te uiți la ei. Dar ei vin numai după două zeci și una de zile de așteptare.

Uneori Dumnezeu ne face să așteptăm. El i-a făcut pe ucenici să aștepte Duhul Sfânt în Ierusalim (Faptele Apostolilor 1:4) și El te poate face să aștepți. Dar adu-ți aminte, Dumnezeu, Cel ce te-a chemat este credincios, Și tot El va face acest lucru. Acesta este Dumnezeul nostru credincios. Vă recomand să vă luați speranța de la o lume schimbătoare, înșelătoare și falsă și să vă puneți încrederea în Isus Hristos. El este credincios și tot El va face acest lucru.

 

Din Atributele lui Dumnezeu, Volumul 2 de A. W. Tozer