În acest domeniu îmi voi înfinge rădăcinile, fiind pe deplin convins că acele combinații ce dispun de cele 12 sunete în fiecare octavă și de toate variațiile ritmice posibile îmi permit bogății pe care întreaga activitate a geniului uman nu le va epuiza vreodată …

Nu am ce face cu o libertate teoretică. Vreau ceva finit, definit – o materie ce se lasă modelată de mine numai în măsura în care este pe măsura posibilităților mele …

În artă, ca în orice altceva, nu poți clădi decât pe o fundație rezistență: lucrurile care cedează constant presiunii fac imposibilă mișcarea …

Libertatea mea va fi cu atât mai mare și mai semnificativă cu cât îmi voi limita mai mult câmpul de acțiune și cu cât mă voi îngrădi mai mult cu obstacole. Tot ce diminuează constrângerea, diminuează puterea. Cu cât sunt mai multe constrângerile pe care cineva le impune, cu atât mai mult își eliberează sinele din lanțurile ce îi încătușează spiritul.

„Este evident, scrie Baudelaire, că retorica și prozodia nu sunt niște tirani inventați în mod arbitrar, ci o serie de reguli cerute de însăși organizarea ființei spirituale, și prozodia și retorica nu au împiedicat niciodată manifestarea deplină a originalității. Dimpotrivă, ca să zicem așa, ar fi infinit mai adevărat să spunem că ele au contribuit la înflorirea originalității.”

 

Poetics of music, Igor Stravinsky

Advertisements