Putem să îi recunoaştem pe oamenii mândri? Dar pe cei zdrobiţi?

Oamenii mândri …

- sunt preocupaţi de căderile altora;
- se consideră corecţi, au un spirit critic, sunt vânători de greşeli, îşi privesc propriile greşeli cu telescopul, iar pe ale celorlalţi cu microscopul;
- îi privesc de sus pe ceilalţi;
- sunt independenţi, autosuficienti;
- le place să deţină controlul, să se facă după cum spun ei;
- trebuie să demonstreze că au dreptate;
- îşi pretind drepturile;
- sunt foarte exigenţi;
- îşi protejează foarte bine timpul, drepturile şi reputaţia;
- doresc să fie serviţi;
- se autopromovează;
- doresc să fie recunoscuţi şi apreciaţi;
- se simt răniţi când alţii sunt promovaţi, iar ei sunt trecuţi cu vederea;
- consideră că “lucrarea” este privilegiată pentru că eu sunt implicat;
- se gândesc la ce pot face ei pentru Dumnezeu;
- se încred în cât ştiu;
- se cunosc pe ei înşişi;
- ţin pe oameni la distanţă;
- se grăbesc să-i acuze pe ceilalţi;
- nu sunt abordabili;
- când sunt criticaţi, sunt defensivi;
- sunt preocupaţi să pară respectabili;
- îi interesează ce cred alţii despre ei;
- se străduiesc să îşi păstreze imaginea şi îşi păstrează reputaţia;
- le este greu să îşi împărtăşească nevoile lor spirituale altora;
- vor să fie siguri că nimeni nu le descoperă păcatul;
- le este foarte greu să spună: “Am greşit. Te rog să mă ierţi!”;
- dacă trebuie să-şi mărturisească păcatele, se limitează la generalităţi;
- dacă ajung la conflict, aşteaptă ca partea cealaltă să le ceară iertare;
- se comparta cu alţii şi consideră că merită să li se dea cinste;
- nu pot să vadă adevărata stare a inimii lor;
- nu consideră că au ceva pentru care trebuie să se pocăiască;
- nu cred că au nevoie de trezire (consideră că alţii au nevoie de aşa ceva).

Oamenii zdrobiţi …

- sunt copleşiţi de nevoile lor spirituale personale;
- sunt plini de compasiune, iertători, caută să evidenţieze calităţile celorlalţi;
- îi apreciază pe alţii mai mult decât pe ei înşişi;
- sunt dependenţi de alţii, recunosc nevoile altora;
cedează controlul;
- sunt gata să renunţe la dreptul de a avea dreptate;
- nu se folosesc de drepturile lor;
- sunt darnici;
- renunţă la ei înşişi;
- sunt motivaţi să slujească pe alţii;
- perseverează în dorinţa de a-i ajuta pe alţii să aibă succes;
- doresc să îi promoveze pe alţii;
- se simt nevrednici;
- sunt încântaţi să fie folosiţi;
- transferă altora laudele care li se revin;
- se bucură când alţii sunt lăudaţi;
- gândul lor este “Nu sunt vrednic să slujesc în această lucrare!”;
- ştiu că nu au nimic de oferit lui Dumnezeu;
- acceptă cu smerenie faptul că au atât de mult de învăţat;
- nu sunt preocupaţi deloc de eul lor;
- îşi asumă riscul de a se apropia de alţii;
- sunt gata să rişte să iubească pe alţii;
- acceptă răspunderea personală, pot să vadă unde au greşit;
- e uşor să lucrezi cu ei;
- acceptă critica cu inimă smerită, deschisă;
- sunt conştienţi de starea lor / limitele lor;
- ştiu că important este faptul că Dumnezeu ştie;
- sunt morţi faţă de reputaţia lor personală;
- vor să fie transparenţi faţă de alţii;
- sunt gata să fie demascaţi, ştiind că odată ce au fost zdrobiţi nu mai au nimic de pierdut;
- nu ezită să recunoască o greşeală şi să ceară iertare;
- se ocupă de situaţii specifice;
- sunt îndureraţi de păcatul lor şi merg până la rădăcina lui;
- se pocăiesc de păcatul lor şi îl părăsesc;
- au iniţiativa împăcării; ei fac primul pas;
- se compară cu sfinţenia lui Dumnezeu şi cer cu ardoare îndurare;
- umblă în lumină;
- sunt într-o stare de pocăinţă.

Daniel Cocar, Timişoara 2009

Tu ce fel de om eşti?