Pariu că se va-ntâmpla?

Doug s-a împrietenit cu Bob, un agent de asigurări, care nu avea nici un fel de legătură cu cercurile guvernamentale. Bob devenise creştin şi a început să se întâlnească cu Doug pentru a învăţa mai multe despre noua lui credinţă.

Într-o zi, Bob a venit foarte entuziasmat în legătură cu un pasaj din Biblie, unde Isus spune: “Orice veţi cere în Numele Meu, veţi primi.”
- Este adevărat acest pasaj? a întrebat Bob.
Doug i-a explicat: “Ei bine, nu este exact un cec în alb. Trebuie să iei acest pasaj în contextul învăţăturilor despre rugăciune din întreaga Biblie. Dar este adevărat. Isus răspunde rugăciunilor.
- Grozav! a spus Bob. Trebuie să încep să mă rog pentru ceva. Cred că mă voi ruga pentru Africa.
- E o ţintă cam prea generală. De ce nu restrângi ţintă la o singură ţară? a sugerat Doug.
- În regulă. Mă voi ruga pentru Kenya.
- Cunoşti pe cineva în Kenya?
- Nu.
- Ai fost vreodată în Kenya?
- Nu. (Bob voia pur şi simplu să se roage pentru Kenya)
Aşa că Doug i-a făcut o propunere neobişnuită. L-a provocat pe Bob să se roage zilnic, timp de şase luni, pentru Kenya. Dacă nu se va întâmpla nimic extraordinar în acest timp, Doug promitea să-i dea cinci sute de dolari. Dar dacă urma să se întâmple ceva remarcabil, Bob trebuia să-i dea lui Doug cinci sute de dolari. Şi dacă Bob nu se ruga în fiecare zi, cădea toată înţelegerea lor. Era un program de rugăciune neobişnuit, dar Doug era un tip creativ, aşa că te puteai aştepta la aşa ceva din partea lui.

Bob a început să se roage şi multă vreme nu s-a întâmplat nimic. Apoi într-o seară a fost invitat la un dineu în Washington. Toţi cei de la masă au început să spună cu ce se ocupă. O doamnă a spus că ea ajută la administrarea unui orfelinat din Kenya – cel mai mare din ţară.

Bob vedea cinci sute de dolari sărindu-i din buzunar şi începând să zboare în direcţia lui Doug. Dar nu se putea abţine. Bob a înviat. Până atunci nu spusese mare lucru, dar acum punea întrebare după întrebare.
- Este evident că sunteţi foarte interesat de ţara mea, i-a spus acea doamnă lui Bob. Aţi fost în Kenya?
- Nu.
- Cunoaşteţi pe cineva în Kenya?
- Nu.
- Şi cum de sunteţi atât de curios?
- Vedeţi, cineva mă cam plăteşte să mă rog.
L-a întrebat dacă i-ar plăcea să viziteze Kenya şi să vadă orfelinatul. Bob era nerăbdător, ar fi plecat în aceeaşi seară dacă ar fi putut.

Când a ajuns în Kenya, a fost îngrozit de sărăcia de acolo şi de lipsa îngrijirilor medicale de bază. La întoarcerea în Washington, nu şi-a putut scoate Kenya din minte. A început să scrie marilor companii farmaceutice despre nevoile în Kenya. Le-a reamintit că în fiecare an aruncau cantităţi imense de materiale medicinale care nu se vindeau. “Ce-ar fi să le trimiteţi acestui orfelinat din Kenya?”

Unele companii au făcut acest lucru. Orfelinatul a primit materiale medicale în valoare de peste un milion de dolari.

Doamna aceea l-a sunat pe Bob şi i-a spus: “Bob, este extraordinar! Am primit unele din cele mai fenomenale daruri din cauza scrisorilor pe care le-ai scris. Am vrea să vii înapoi şi să dăm o petrecere mare. Ce spui, vii?”

Aşa că Bob s-a întors în Kenya. Când era acolo, preşedintele ţării a venit la sărbătoare, deoarece era cel mai mare orfelinat din ţară. Preşedintele s-a oferit să-i facă lui Bob un tur al capitalei Nairobi. În acest tur au trecut pe lângă o închisoare. Bob a întrebat despre deţinuţi.
- Sunt deţinuţi politici, i-a spus preşedintele.
- Asta nu e o idee prea bună, a spus Bob. Ar trebui să-i eliberasti.
Bob a plecat apoi spre casă. După câtva timp, Bob primeşte un telefon de la Departamentul de Stat al Guvernului Statelor Unite ale Americii:
- Domnule Bob?
- Da.
- Aţi fost în Kenya recent?
- Da.
- Aţi făcut vreun comentariu despre deţinuţii politici preşedintelui Kenyei?
- Da.
- Ce aţi spus?
- Am spus că ar trebui să fie eliberaţi.
Oficialul Departamentului de Stat i-a explicat că departamentul lucra de ani de zile la eliberarea acestor deţinuţi, fără nici un rezultat. Toate canalele diplomatice şi manevrele politice au dus într-o fundătură. Dar acum deţinuţii fuseseră eliberaţi şi Departamentul de Stat a aflat că acest lucru se datora lui … Bob. Aşa că Guvernul sună să îi mulţumească.

După încă câteva luni, preşedintele Kenyei l-a sunat pe Bob. Urmă să-şi remanieze guvernul şi să selecteze un nou cabinet. L-a întrebat dacă n-ar vrea să ia un avion până în Kenya şi să se roage timp de trei zile câtă vreme el era implicat în această lucrare importantă.

Aşa că Bob – care nu avea nici un fel de implicare sau conexiune politică – s-a îmbarcat din nou într-un avion şi a zburat înapoi în Kenya, unde s-a rugat şi i-a cerut Domnului înţelepciune.

Din Dacă vrei să umbli pe apă, trebuie să cobori din barcă de John Ortberg

(14)

Din când în când, chiar şi animalele de povară trebuie duse la păşune; chiar şi marea se opreşte pentru reflux; pământul ţine şi el Sabatul, în lunile de iarnă; şi omul, când ajunge să fie ambasadorul lui Dumnezeu, trebuie să se odihnească, sau va cădea de oboseală, trebuie să ajusteze fitilul lămpii, sau lampa i se va stinge; trebuie să-şi refacă puterile, sau va îmbătrâni înainte de vreme … Pe termen lung, reuşim să facem mai multe făcând uneori mai puţine.

Charles Spurgeon

Din mers (1)

“Dacă”-uri şi “Cum”-uri

Băiatul tău de zece ani e necăjit. E atât de necăjit încât nici nu mai mănâncă. Şi atât de îngrijorat încât nu mai poate dormi. “ce s-antâmplat?”, îl întreb. El clatină din cap şi se căinează, “Nici măcar n-am de unde să mi se reţină bani lunar ca să am şi eu o pensie când voi fi bătrân.”

Sau, fetiţa ta de patru ani plânge în pat. “Ce s-antâmplat, scumpa mea?” Ea scânceşte, “Nu voi lua niciodată examenul la chimie de la facultate.”

Sau, băiatul tău sau fetiţa ta de opt ani au o faţă chinuită. “Nu voi fi un părinte bun. Dacă voi fi un exemplu rău pentru copiii mei?”

Cum ai răspunde unor astfel de probleme? Pe lângă că ai apela la sfatul unui psiholog specializat pe problemele vârstei infantile, ai răspunde cu emfază, “Eşti prea mic/mică să te îngrijorezi pentru astfel de lucruri. Când va veni vremea, vei şti ce să faci”.

Din fericire, cei mai mulţi dintre copii nu au astfel de gânduri.

Din Călătorie fără bagaje de Max Lucado

(13)

“Dacă îmi fac planuri şi-mi stabilesc scopuri de una singură, dacă îmi urmăresc propria agendă şi propriile ambiţii – pe scurt, dacă trăiesc să-mi împlinesc visele pe care le am – cu siguranţă voi obţine mai puţin decât vrea Dumnezeu să-mi dea. Iată de ce Îi mulţumesc pentru că îmi năruie visele …”

Anne Graham Lotz

Putem să îi recunoaştem pe oamenii mândri? Dar pe cei zdrobiţi?

Oamenii mândri …

- sunt preocupaţi de căderile altora;
- se consideră corecţi, au un spirit critic, sunt vânători de greşeli, îşi privesc propriile greşeli cu telescopul, iar pe ale celorlalţi cu microscopul;
- îi privesc de sus pe ceilalţi;
- sunt independenţi, autosuficienti;
- le place să deţină controlul, să se facă după cum spun ei;
- trebuie să demonstreze că au dreptate;
- îşi pretind drepturile;
- sunt foarte exigenţi;
- îşi protejează foarte bine timpul, drepturile şi reputaţia;
- doresc să fie serviţi;
- se autopromovează;
- doresc să fie recunoscuţi şi apreciaţi;
- se simt răniţi când alţii sunt promovaţi, iar ei sunt trecuţi cu vederea;
- consideră că “lucrarea” este privilegiată pentru că eu sunt implicat;
- se gândesc la ce pot face ei pentru Dumnezeu;
- se încred în cât ştiu;
- se cunosc pe ei înşişi;
- ţin pe oameni la distanţă;
- se grăbesc să-i acuze pe ceilalţi;
- nu sunt abordabili;
- când sunt criticaţi, sunt defensivi;
- sunt preocupaţi să pară respectabili;
- îi interesează ce cred alţii despre ei;
- se străduiesc să îşi păstreze imaginea şi îşi păstrează reputaţia;
- le este greu să îşi împărtăşească nevoile lor spirituale altora;
- vor să fie siguri că nimeni nu le descoperă păcatul;
- le este foarte greu să spună: “Am greşit. Te rog să mă ierţi!”;
- dacă trebuie să-şi mărturisească păcatele, se limitează la generalităţi;
- dacă ajung la conflict, aşteaptă ca partea cealaltă să le ceară iertare;
- se comparta cu alţii şi consideră că merită să li se dea cinste;
- nu pot să vadă adevărata stare a inimii lor;
- nu consideră că au ceva pentru care trebuie să se pocăiască;
- nu cred că au nevoie de trezire (consideră că alţii au nevoie de aşa ceva).

Oamenii zdrobiţi …

- sunt copleşiţi de nevoile lor spirituale personale;
- sunt plini de compasiune, iertători, caută să evidenţieze calităţile celorlalţi;
- îi apreciază pe alţii mai mult decât pe ei înşişi;
- sunt dependenţi de alţii, recunosc nevoile altora;
cedează controlul;
- sunt gata să renunţe la dreptul de a avea dreptate;
- nu se folosesc de drepturile lor;
- sunt darnici;
- renunţă la ei înşişi;
- sunt motivaţi să slujească pe alţii;
- perseverează în dorinţa de a-i ajuta pe alţii să aibă succes;
- doresc să îi promoveze pe alţii;
- se simt nevrednici;
- sunt încântaţi să fie folosiţi;
- transferă altora laudele care li se revin;
- se bucură când alţii sunt lăudaţi;
- gândul lor este “Nu sunt vrednic să slujesc în această lucrare!”;
- ştiu că nu au nimic de oferit lui Dumnezeu;
- acceptă cu smerenie faptul că au atât de mult de învăţat;
- nu sunt preocupaţi deloc de eul lor;
- îşi asumă riscul de a se apropia de alţii;
- sunt gata să rişte să iubească pe alţii;
- acceptă răspunderea personală, pot să vadă unde au greşit;
- e uşor să lucrezi cu ei;
- acceptă critica cu inimă smerită, deschisă;
- sunt conştienţi de starea lor / limitele lor;
- ştiu că important este faptul că Dumnezeu ştie;
- sunt morţi faţă de reputaţia lor personală;
- vor să fie transparenţi faţă de alţii;
- sunt gata să fie demascaţi, ştiind că odată ce au fost zdrobiţi nu mai au nimic de pierdut;
- nu ezită să recunoască o greşeală şi să ceară iertare;
- se ocupă de situaţii specifice;
- sunt îndureraţi de păcatul lor şi merg până la rădăcina lui;
- se pocăiesc de păcatul lor şi îl părăsesc;
- au iniţiativa împăcării; ei fac primul pas;
- se compară cu sfinţenia lui Dumnezeu şi cer cu ardoare îndurare;
- umblă în lumină;
- sunt într-o stare de pocăinţă.

Daniel Cocar, Timişoara 2009

Tu ce fel de om eşti?

(12)

“O, Iubire care nu mă vei lăsa,
Îmi odihnesc sufletul ostenit în Tine;
Îţi înapoiez viaţa pe care Ţi-o datorez,
Ca în străfundurile oceanului Tău
Şuvoiul ei mai abundent, mai plin să fie.”

George Matheson

Vise naruite

Visele cele mai dragi pe care ni le facem în această viaţă, cele despre care credem că sunt esenţiale pentru fericirea noastră, trebuie să fie abandonate complet dacă vrem să ajungem să-L cunoaştem bine pe Dumnezeu. Visele năruite sunt necesare pentru creşterea spirituală.

1. Visele năruite produc o durere cumplită, uneori atât de intensă, încât ne e teamă că nu vom rezista. Şi aşa e. Persoana care suntem înainte de durere nu poate supravieţui. Din experienţa viselor năruite ieşim alţi oameni, schimbaţi, dar nu intodeauna în mai bine.

Durerea este parte a unui proces necesar. Ea este necesară dacă dorim să descoperim în noi un apetit pentru vise mai bune, pe care înainte nu le remarcam şi nici nu le apreciam.

Ceva minunat supravieţuieşte oricărui lucru îngrozitor şi iese la suprafaţă cel mai clar atunci când suferim.

2. Unele din visele la care ţii cel mai mult în viaţa aceasta vor ajunge fărâmate. Aceasta e inevitabil. Ni se întâmplă tuturor înainte ca viaţa noastră pe pământ să se sfârşească. Nimeni nu ajunge la capăt fără să cunoască aceasta.

Unele din visele importante pentru noi se vor nărui şi realizarea faptului că Dumnezeu le-ar fi putut împlini ne împinge spre o luptă teribilă cu El.

3. Unui copil căruia i se dau tot timpul dulciuri, nu-i vor place niciodată legumele. Unui student căruia nu i se cere niciodată să citească Shakespeare sau să asculte Beethoven, nu i se va forma şi dezvolta niciodată gustul pentru ceva mai mult decât literatura de senzaţie sau muzica rock. În acelaşi fel, când visele mărunte pe care le avem devin realitate, ne este greu să apreciem visele mari. Nu ni le facem şi nici nu urmărim împlinirea lor.

Numai o experienţă a unei dureri adânci ne dezvoltă capacitatea de a recunoaşte adevărata viaţă şi a ne bucura de ea.

4. Cei mai mulţi oameni nu descoperă viaţa adevărată. Necredincioşii nu au o astfel de viaţă. Credincioşii, toţi, o au, dar nu mulţi o trăiesc.

Nu sunt mulţi credincioşii care beau îndelung din izvorul cu apa vieţii. Ca rezultat, închinarea, comunicarea şi mărturia noastră sunt slabe.

5. Trecutul nu mai poate fi reparat; viitorul însă ne este intodeauna înainte. În orice împrejurare, când visele bune ni se năruie, vise şi mai bune sunt acolo să le preţuim şi să le urmărim. Şi aceste vise mai bune nu pot fi distruse; ele nu ne vor fi luate nici de Dumnezeu (pentru că El este bun) şi nici de forţele iadului (pentru că răul nu are puterea de a zădărnici scopurile mai înalte ale lui Dumnezeu.

Indiferent ce ni s-ar întâmpla în viaţă, un vis minunat ne va aştepta întodeauna să-l visăm, vis care, urmărit, va genera înlăuntrul nostru o experienţă necunoscută şi cu desăvârşire nouă. Experienţa aceasta, ciudată la început, o vom recunoaşte în cele din urmă ca fiind cea a bucuriei.

Din Shattered Dreams de Larry Crabb

(11)

Învaţă-mă să simt că Tu eşti mereu aproape
Învaţă-mă luptele din sufletul meu să le îndur -
Să-mi stăpânesc îndoiala ce se-nfiripă, rebelul suspin;
Învaţă-mă să am răbdare pentru rugăciunea la care nu am încă răspuns.

George Croly, Spirit of God, Descend upon My Heart

Untitled

Se spune că era odată un student ambiţios care mergea la o facultate foarte bună. Chiar înainte de a intra în ultimul an, a întâlnit un mistic din est care i-a spus: “Nu vezi că-ţi poluezi sufletul cu acest stil de viaţă orientat spre succes? Ideea ta despre fericire este să munceşti toată ziua, să studiezi ca să poţi lua note mai mari decât ceilalţi. Nu aşa trebuie să trăieşti. Vino cu noi la o întâlnire specială unde avem totul în comun şi ne iubim unul pe altul”. Gândindu-se că este o idee foarte bună, şi-a sunat părinţii şi le-a spus că renunţă la şcoală pentru a locui într-o comună. După şase luni, părinţii au primit o scrisoare de la fiul lor: “Dragă mamă şi tată, ştiu că hotărârea mea v-a mâhnit. Dar vreau să vă povestesc despre cum mi-a schimbat viaţa. Pentru prima dată sunt împăcat. Aici nu există competiţie şi nu trebuie să încerci să depăşeşti pe nimeni. Acest mod de viaţă este atât de mult în armonie cu omul meu lăuntric, încât în numai şase luni am devenit ucenicul numărul doi din această comună. Şi cred că până în iunie pot ajunge numărul unu”.

Din Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi